Concert Thomas Anders la Bucureşti
Vineri, 10 decembrie, Anders va cânta la Sala Palatului din Bucureşti.
Cântăreţul german Thomas Anders, fost component al popularului duet Modern Talking, va susţine la 10 decembrie, ora 19.00, un concert în Capitală, la Sala Palatului, anunţă organizatorii evenimentului.
În vârstă de 47 de ani, Thomas Anders (Bernd Weidung) a devenit cunoscut la jumătatea anilor '80, odată cu ascensiunea duetului Modern Talking. Grupul a fost fondat de conaţionalul său Dieter Bohlen, muzician care a compus pentru numeroşi artişti de top, printre care Bonnie Tyler şi Chris Norman.
Modern Talking s-a numărat printre cele mai cunoscute nume ale muzicii pop, cu peste 120 de milioane de discuri vândute şi hit-uri ca "Brother Louie", "Cheri, Cheri Lady" sau "You're My Heart, You're My Soul". Duet-ul s-a destrămat la sfârşitul anilor '80, când Bohlen a demarat proiectul muzical Blue System, iar Anders a început o carieră solo. Cei doi s-au reunit în 1998, tot sub titulatura Modern Talking, până în 2003, când trupa s-a destrămat din nou.
Biletele pentru concertul Thomas Anders au fost puse în vânzare în reţeaua Vreau Bilet - la Unirea Shopping
Center, Carrefour Feeria - Băneasa Shopping City, Sala Palatului şi online pe vreaubilet.ro.
Sala Palatului: Str. Ion Câmpineanu 28, Bucureşti.
Pret/ bilet:
VIP: 300 Ron
Categ I: 250 Ron
Categ II: 200 Ron
Categ III: 150 Ron
Categ IV: 90 Ron
