Prima pagină › Modern Talking

Modern Talking logo

Origine: Berlin, Germania
Genuri: ItaloDisco, EuroDance, Synthpop, Hi-NRG
Ani activitate: 1984-1987 / 1998-2003
Membri: Thomas Anders - solist
Dieter Bohlen - textier / compozitor / producător / solist
După vânzări, este cel mai de succes grup din Germania.

Începuturi

În februarie 1983, Bohlen compune melodia "Was macht das schon" dar nu are o persoană care să o cânte. Compania Hansa, din Berlin, îl recomandă pe Thomas Anders care înregistrase câteva piese dar nu avea nici un hit. El soseşte din Hamburg şi este impresionat de compoziţia lui Dieter. S-au înţeles perfect.
Dieter compune "Wovon Trauemst du denn?", ce-i împlineste lui Thomas o parte din vis - intră pentru prima dată în topuri. Urmează "Endstation Sehnsucht" (martie 1984) şi "Heisskalter Engel" (iunie 1984), după care cei doi iau o pauză.
Dieter pleacă în Mallorca unde se gândeşte deja la viitoare proiecte. Aici iau naştere ideile pentru piesa "You're My Heart, You're My Soul". Între timp, Thomas pleacă împreună cu iubita sa, Nora Balling, în Insulele Canare, unde se logodesc pe 6 August.
Când cei doi se întorc în Germania, încep să lucreze la noua piesă, şi se gândesc la un proiect duo. Astfel ia naştere Modern Talking, o trupă ce va revoluţiona muzica anilor '80.

În ianuarie 1985 au devenit extrem de populari cu hit-ul disco "You're My Heart, You're My Soul", piesa a urcat pe primul loc în topurile muzicale din 35 de ţări, inclusiv în ţara natală, unde a rămas pentru şase săptămâni.
Melodia a fost urmată de către un alt hit număr unu, "You Can Win If You Want" (martie 1985), şi albumul The First Album. Tot în acest an, Thomas se căsătoreşte cu Nora, pe 27 iulie în Koblenz.
Imediat după acest al doilea hit, au lansat "Chérie, Chérie Lady", care, de asemenea, a urcat rapid pe primul loc - aceasta fiind singura melodie extrasă de pe ce de-al doilea album, Let's Talk About Love.
Succesul a continuat cu alte două single-uri număr unu, "Brother Louie" (dedicată inginerului de sunet, Luis Rodriguez) şi "Atlantis Is Calling (S.O.S. For Love)" ambele de pe cel de-al treilea album, Ready For Romance.
Trupa ocupă poziţii înalte şi cu "Geronimo's Cadillac" de pe cel de-al patrulea album, In the Middle of Nowhere şi "Jet Airliner" de pe al cincilea album, Romantic Warriors.

Succesul şi faima formaţiei a străbătut nu numai Europa, ci şi Asia, America de Sud, Orientul Mijlociu, mai ales în Iran, unde muzica Pop din Vest a fost interzisă după Revoluţia Islamică din 1979 şi în mai multe ţări africane.
În Regatul Unit, au intrat în top 5, cu piesa "Brother Louie" (în 1986, ocupând locul 4).
În Canada, Modern Talking a devenit "one hit wonder", când "Brother Louie" ocupa locul 34 în 1987.
Au lansat câte două albume pe an între 1985 şi 1987 în timp ce promovau single-urile la TV peste tot în Europa, vânzând 65 de milioane de albume în decursul acestor trei ani.

Divergenţele dintre Dieter, Thomas şi Nora au dus la destrămarea trupei în anul 1987.

Între 1987-1998

După destrămarea trupei în 1987, Dieter şi Thomas au mers pe căi separate.
Bohlen a format proiectul Blue System, şi s-a bucurat de mai multe poziţii înalte în topuri cu piese de genul "Sorry Little Sarah", "My Bed is Too Big", "Under My Skin", "Love Suite", "Déjà Vu".
Anders a urmat o carieră solo, înregistrând noile materiale în Los Angeles, Londra, şi Germania. A înregistrat cinci albume în limba engleză Different, Whispers, Down on Sunset, When Will I See You Again, Souled şi un album în limba spaniolă, Barcos de Crystal. A avut mai mult succes în afara graniţei decât în ţara unde s-a consacrat ca artist.

Reunirea / 1998-2003

La începutul anului 1998, Modern Talking s-a reunit şi a avut prima apariţie în martie la cel mai mare Show TV din Germania, Wetten, dass ..?.
Primul album după revenire, Back for Good (care a inclus patru piese noi, precum şi toate hit-urile precedente refăcute), nu doar că a rămas pe prima poziţie în Germania pentru cinci săptămâni consecutive, dar a şi fost numărul unu în alte 15 ţări, vânzând şase milioane de unităţi la nivel mondial. Au câştigat premiul "Best Selling German Band" la World Music Awards în acel an. Albumul ce a urmat, Alone, a fost şi el de un foarte mare succes. Au urmat o serie de single-uri şi încă patru albume: Year of the Dragon, America, Victory, şi Universe.

După ce au atins punctul în care au câştigat deja peste 500 de discuri de aur şi 50 de platină la nivel mondial, Bohlen şi Anders au decis să se despartă din nou în 2003. Implicarea lui Bohlen în Deutschland sucht den Superstar, (ediţia germană a Pop Idol) a fost unul din principalele motive, şi a spus că ştia că cel mai bine e să se oprească în timp ce sunt în vârf. Au mai lansat o compilaţie în 2003, numind-o The Final Album, ce a cuprins toate single-urile trupei.

Thomas Anders a început o altă carieră solo imediat, în timp ce Dieter Bohlen şi-a devotat cea mai mare parte a timpului talentelor noi, în special celor ce i-a descoperit la DSDS.

Producţia şi vânzările

În 1984 Bohlen a citat "Precious Little Diamond" de la Fox the Fox ca sursă de inspiraţie pentru utilizarea corurilor falsetto. Mai multe influenţe includ muzica Schlager în limba germană, Disco Pop (Bee Gees) şi cântece romantice în limba engleză de origine italiană şi franceză, ca "I like Chopin" de la Gazebo. După reuniunea din 1998, Bohlen a produs Eurodance.

Vânzările Modern Talking au fost peste 120 de milioane de unităţi (producţiile lui Dieter Bohlen depăşind 165 mil. unităţi), în conformitate cu BMG, în iunie 2003, şi au devenit cea mai bine vândută muzică germană din istorie, vânzând de departe mai mult decât proiectele Frank Farian: Boney M şi Milli Vanilli; Enigma şi Sandra ale lui Michael Creţu, The Scorpions, Snap! şi Rammstein.

Dieter Bohlen a colaborat cu alţi artişti, chiar şi în timp ce exista Modern Talking, printre care şi Chris Norman de la Smokie, piesa "Midnight Lady" (1986), rămânând una dintre cele mai cunoscute compoziţii Bohlen.
De asemenea, el a scris un număr mare de piese, creând-o pe regina Disco, C.C. Catch. Unele cântece în limba engleză, au fost înregistrate şi cu versuri în germană.

Când Modern Talking s-a destrămat în 1987, un număr de piese scrise pentru ultimul album au fost mutate pe primul album Blue System, Walking On A Rainbow, printre care şi primul său single, "Sorry Little Sarah".